Noutăți

« Назад

Derogări de la prevederile pct.25 din Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr.3 din 23 martie 2020

Potrivit pct.8 din Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr.6 din 26 martie 2020, prin derogare de la prevederile pct.25 din Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr.3 din 23 martie 2020, moratoriul instituit asupra controalelor de stat nu se aplică asupra controlului efectuat în privința:

- supravegherii siguranței zborurilor și securității aeronautice;

- supravegherii obligațiilor statului-port și statului-pavilion;

- respectării, pe drumurile publice, a masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe şi/sau dimensiunilor maxime admise ale vehiculelor rutiere;

- combaterii traficului ilicit de transport rutier.

 

Totodată, a fost dispus că actele permisive eliberate agenților economici, precum și actele eliberate personalului ce activează în domeniu, de către Agenția Națională Transport Auto și Autoritatea Aeronautică Civilă, a căror termen de valabilitate expiră în perioada stării de urgență, se prelungesc cu 60 de zile (pct.9 din Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr.6 din 26 martie 2020).

DISPOZIȚIA nr. 6 din 26 martie 2020